La Școala Profesională „Nicolae Bălăuță” Șcheia s-a implementat în perioada februarie 2020 – decembrie 2022 proiectul  

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Activitatea 4.2. Dezvoltarea și pilotarea unor strategii de adaptare curriculară la nevoile elevilor din grupuri vulnerabile a avut la bază Strategia de adaptare curriculară la nivel de școală ce a fost un demers amplu în care s-a luat în considerare specificul populației școlare, s-au valorificat competențele profesionale ale cadrelor didactice de adaptare a demersului didactic la specificul elevilor cărora li s-a adresat, și a beneficiat de sprijinul unui mediu școlar bazat pe principii și obiective care a asigurat calitate și incluziune în educație.

Activitățile planificate și implementate pentru obținerea rezultatelor au fost produsul lucrului în echipă a cadrelor didactice din școală, cu sprijin metodologic și consiliere din partea experților monitorizare ISJ și experților ISE, acordate pe perioada derulării proiectului.

Activitățile planificate au fost supuse procesului de revizuire semestrială, în acord cu feedback-ul profesorilor implicați și al rezultatelor intermediare obținute. Rezultatele finale ale procesului de autoevaluare au fost valorificate pentru revizuirea Strategiei și stabilirea unor noi ținte și activități pentru realizarea lor.

În acest an școlar, 2020 -2023, ne-am propus să realizăm următoarele activități:

I. Activități remediale pentru elevii cu performanțe școlare scăzute la disciplinele la care aceștia  întâmpină dificultăţi

II. Activități de pregătire a elevilor pentru participarea la competiții, olimpiade și concursuri școlare curriculare și extra curriculare

III. Revista „Ani de școală”

IV. Literatura și celelalte arte.

Arta povestirii, metodă interactivă în arta conversației

V. Activități care vizează dezvoltarea atitudinii active, integrarea și implicarea socială.

*Viitorul planetei începe cu noi

*Hrană aleasă, dezvoltare armonioasă

*Calitatea stilului de viață

*Bunele maniere

VI. Interculturalitate

*Să sărbătorim limbile străine

*Călători prin limbile Europei

*Tradiții și obiceiuri în lume

*Ziua Pământului

* România-ţara toleranţei

VII. Alege responsabil cariera!

VIII. Principii și valori ale societății interculturale

IX. Mândri să fim români!

X. Să ne descoperim vocația! 

XI. Mens sana in corpore sano! 

XII. Comunicare și progres 

XIII. Învățăm prin joc și experiment

*Să ne cunoaștem județul

*Pe urmele lui Nicolae Bălăuță

*Siguranța pe Internet